Sâmbătă, cerul s-a deschis şi l-a primit la el pe Leopold Aga, suceveanul care acum o lună îşi găsea sfârşitul tocmai în Brazilia, în timpul unui zbor cu parapanta, un sport care-l acaparase şi pentru care făcuse o adevărată pasiune. Câteva sute de oameni, prieteni, rude, cunoştinţe, dar şi aproape tot ce înseamnă pasionaţi de zbor au ţinut să-l conducă pe ultimul drum pe Leopold Aga. Ceremonia religioasă de la sol a fost completată cu ce s-a întâmplat în aer, şi asta în ciuda faptului că vremea nu a fost excelentă pentru zbor.
Ciprian Paşcan, cel care l-a instruit pe Leopold în tainele zborului cu parapanta, dar şi Laur Vasile, un alt împătimit al sporturilor cu aripi, au zburat cu două paramotoare pe deasupra bisericii şi cimitirului Pacea, acolo unde a avut loc înmormântarea.
Un steag negru a fost legat de unul dintre paramotoare, în semn de preţuire şi respect pentru cel care a fost Leopold Aga, mort la doar patru zile după ce împlinise 37 de ani.
În văzduh s-a ridicat şi un avion de mici dimensiuni aparţinând omului de afaceri Daniel Mitric, care a aruncat flori peste sicriul lui Leopold, în timp ce la sol a rostit câteva cuvinte Vasile Armenean, patronul firmei Betty Ice, el însuşi un împătimit al zborului.
La ceremonia de sâmbătă au fost prezenţi aproape toţi parapantiştii din judeţul Suceava, dar şi conducerea Aeroclubului „Grigore Baştan” Suceava împreună cu un grup de paraşutişti.
Un mesaj de rămas bun pentru Leopold Aga este sugestiv vizavi de impactul pe care acesta îl avea asupra celor din jur. „Leo a fost o îmbinare perfectă a bunătăţii şi frumosului. Nu ar fi trebuit să-l ia Dumnezeu pentru că avem mereu nevoie de aceste repere”, un mesaj la care, probabil, au achiesat toţi cei care au ţinut aripile întinse, la propriu sau la figurat, pentru Leopold Aga.
Corpul lui Leopold Aga a ajuns acasă la o lună după accidentul din Brazilia
Corpul neînsufleţit al lui Leopold Aga a ajuns la Suceava joi dimineaţă după un drum foarte lung din Brazilia, ţara sud-americană în care angajatul firmei RCS&RDS şi-a pierdut viaţa în după-amiaza zilei de 2 februarie. Formalităţile de repatriere au fost lungi şi costisitoare, dar toţi cei care l-au cunoscut au ţinut să le ajute pe soţia şi fiica minoră ale lui Leopold, implicându-se activ în tot ce a ţinut de această operaţiune.
Cheltuielile de repatriere s-au ridicat la 19.000 de euro, iar o parte din bani s-au strâns cu ajutorul prietenilor, conturile de ajutorare fiind deschise în continuare: EUR – RO15BTRLEURCRT00M7851301, RON – RO25BTRL03401201M78513XX, USD – RO55BTRLUSDCRT00M7851301.
Leopold Aga plecase în Brazilia la finele lunii ianuarie, împreună cu alţi şapte piloţi, dintre care doi erau din judeţul Suceava. În ziua fatidică, suceveanul se afla la decolarea numită Uba, iar condiţia de zbor era termică cu declanşări periodice. Leopold Aga a decolat după ce alţi trei piloţi s-au ridicat în aer fără nici un fel de problemă. Imediat după decolare, suceveanul a întâlnit un curent ascendent puternic. A frânat aripa şi aceasta a venit în spate intrând în full stall. A recuperat asimetric şi aripa a intrat în evoluţie tip helico (rotaţie în jurul axei verticale), moment în care Leopold Aga nu a mai reuşit să redreseze parapanta şi s-a izbit violent de decolare.
În urma impactului a rămas inconştient, cu fracturi multiple, probabil şi leziuni interne, decesul survenind ulterior la spitalul din localitatea Castelo.