Un puternic incendiu a distrus în noaptea de luni spre marţio gospodărie din comuna Mitocu Dragmirnei şi a afectat alte două case din apropiere, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Incendiul a fost anunţat în jurul orei 1.45, la faţa locului fiind trimise patru autospeciale de pompieri.
Proprietarii au făcut focul în sobă în acea seară şi s-au dus la culcare. Pe la o bucată de noapte, însă, soţia a auzit scândurile de la mansardă pocnind, iar când a ieşit afară să vadă ce se întâmplă a observat coşul de fum în flăcări.
Focul s-a extins cu repeziciune, iar când au ajuns pompierii la faţa locului, întreg imobilul era aproape înghiţit de flăcările care s-au extins şi la anexele gospodăreşti.
„Au ars acoperişul şi planşeul casei pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, anexele gospodăreşti pe o suprafaţă totală de 50 de metri pătraţi, mobilier, aparatură electronică şi electrocasnică, bunuri de uz casnic, circa patru metri cubi lemn de foc şi 14 metri cubi lemn pentru construcţii”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Flăcările au degradat şi izolaţia termică la două case învecinate, pe suprafeţe de aproximativ 20 de metri pătraţi şi, respectiv, 45 de metri pătraţi.
La una dintre aceste două case, au fost afectate şi trei geamuri termopan.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coşul de evacuare a fumului, neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile”, se mai arată în comunicatul ISU Suceava, cu precizarea că incendiul a fost lichidat abia în jurul orei 6.15.