Lucrările de înlocuire a conductelor de apă în municipiul Suceava, executate de firma Pfeiffer, au ajuns coşmarul sucevenilor. Şoferi, pietoni, locatarii caselor din zonele în care se execută lucrări sau firmele cu sedii în aceste perimetre au ajuns la exasperare nu numai din cauza străzilor şi trotuarelor brăzdate de şanţuri şi pline de nămol, ci şi a reţelelor de utilităţi – apă, energie electrică, telefonie avariate. Luni seară, muncitorii care lucrau pe strada Mărăşeşti au distrus un cablu al societăţii E.ON şi au lăsat zece case din zonă în întuneric, timp de mai bine de două ore. Echipele E.ON au reuşit să remedieze avaria şi să reia alimentarea cu energie electrică a consumatorilor abia după ora 19.00.
În acelaşi punct, muncitorii care lucrează pentru Pfeiffer în municipiul Suceava au agăţat şi un cablu al companiei de telefonie Telekom, iar până ieri, la amiază, avaria nu fusese încă remediată. Aceeaşi problemă la telefonie a fost şi pe strada Leca Morariu.
De altfel, toată strada Mărăşeşti este traversată de şanţuri acoperite de mântuială, fie sub nivelul carosabilului, fie peste acest nivel, spre disperarea şoferilor. La fel se întâmplă şi pe bulevardul George Enescu, una dintre cele mai circulate artere rutiere din municipiul Suceava. Un studiu de trafic efectuat de Institutul de Cercetări în Transporturi, în anul 2009, la solicitarea Primăriei Suceava, arată că fluxul de circulaţie pe un sens de mers, pe această stradă, este de 869 vehicule pe oră.
O altă stradă care arată ca după război este Gheorghe Doja, unde sunt nu mai puţin de 70 de traversări.
Atât Poliţia Rutieră, cât şi Primăria Suceava afirmă că nu au pârghii pentru a determina firma Pfeiffer să adopte un comportament normal, singura modalitate de sancţiune fiind amenzile, care de fapt nu rezolvă problema. „Ceea ce putem noi face este să ne asigurăm că lucrările sunt semnalizate corespunzător sau, dacă apar accidente rutiere din cauza lucrărilor, să sancţionăm administratorul drumului sau executantul lucrării”, ne-a declarat, ieri, inspectorul Alexandru Duţuc, de la Biroul Municipal Suceava al Poliţiei Rutiere.
Aşa cum s-a întâmplat ieri, când poliţia s-a autosesizat după ce, luni seara, în jurul orei 19.00, un şofer şi-a avariat maşina din cauza unei lucrări nesemnalizate corespunzător pe strada Narciselor. Autovehiculul care circula de la Belvedere spre Zamca, prin faţa Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a intrat în depăşirea unei maşini care staţiona, moment în care roţile din stânga ale autoturismului s-au cufundat în cimentul proaspăt turnat în şanţul de la marginea străzii, pe sensul Belvedere spre Zamca.
Amendă de 1.890 de lei pentru un subcontractor al firmei Pfeiffer
Muncitorii firmei Pfeiffer au susţinut că zona în care s-a lucrat era semnalizată, însă situaţia din teren arăta altceva. În zonă existau într-adevăr mai multe popice de semnalizare a şanţului, însă mai sus de zona unde fusese turnat ciment. Unii martori au acuzat că o parte din indicatoare au fost amplasate după consumarea incidentului. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, subcomisar Ionuţ Epureanu, ne-a declarat, ieri, că subcontractorul firmei Pfeiffer, SC SECBO Ecoconstruct SRL Constanţa, a fost amendat cu 1.890 de lei pentru semnalizare necorespunzătoare a unei lucrări. Amenda maximă este de 9.000 de lei, dar pentru că a fost la prima abatere, firma constănţeană a primit minimum.
În ceea ce priveşte amenzile pe care le poate da primăria, acestea sunt mai mult simbolice – 3.000 de lei, cu reducerea la jumătate pentru plata în 48 de ore. Chiar şi aşa, numărul de sancţiuni aplicat de municipalitate firmei Pfeiffer de când a început lucrările în Suceava nu trece de cinci, deşi probleme au fost în permanenţă. Cele mai recente, din această săptămână, au fost agăţarea cablurilor de telefonie şi electricitate şi accidentul de pe strada Narciselor, precum şi blocarea unei basculante încărcată cu pietriş, ce aparţine unei firme care lucrează în colaborare cu Pfeiffer, într-un şanţ acoperit de mântuială pe strada Leca Morariu, în zona Areni. Circulaţia de pe această stradă a fost blocată mai bine de o oră, până când s-a găsit o soluţie pentru scoaterea basculantei din şanţul surpat.
Pentru a putea să tragă vehiculul greu din şanţ, echipele de muncitori au descărcat încărcătura, o parte din pietriş direct pe trotuar, lângă basculanta rămasă blocată, iar restul într-un camion. Cu un buldoexcavator, a fost trasă apoi basculanta din şanţ.
Reamintim că firma Pfeiffer a raportat, în luna noiembrie, finalizarea unei singure străzi din cele 13 pe care mai avea şantiere deschise, iar pe de altă parte, a anunţat începerea lucrărilor pe alte două străzi - Leca Morariu şi Mihail Kogălniceanu.
(10 dec 2014, 13:08:31