Ritmul lucrărilor de modernizare a drumului judeţean 178 Ilişeşti-Ciprian Porumbescu ar putea permite finalizarea cu circa jumătate de an mai devreme faţă de termenul stabilit, 22 aprilie 2015. Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat ieri șantierul împreună cu directorul Direcţiei de Drumuri din cadrul CJ, ing. Radu Avădanei, şi cu primarii din comunele Ciprian Porumbescu şi Ilişeşti şi a discutat cu constructorul, Iulian Conţac, directorul firmei care a câştigat licitaţia de execuţie. Potrivit lui Nechifor, până acum au fost finalizate zidurile de sprijin din beton şi drenurile, au fost montaţi 232 dintre cei 500 de piloţi foraţi de diametru mare pentru consolidarea terenului, s-au făcut 10 din cele 14 podeţe transversale şi două dintre cele 13 podeţe la drumuri laterale, plus alte lucrări specifice.
„Este o investiţie mare, care a presupus lucrări de consolidare a terenului, dar la drumuri judeţene avem norocul să lucrăm cu nişte companii care îşi fac treaba foarte bine şi nu tărăgănează lucrurile. Lucrările au început anul trecut, termenul de finalizare este 22 aprilie 2015, dar sperăm să fie gata la toamnă”, a declarat preşedintele CJ, Cătălin Nechifor.
Proiectul de modernizare a DJ 178 este finanţat cu bani europeni, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi cu o cofinanţare asigurată de CJ. Lungimea drumului modernizat este de 7,85 km. Valoarea lucrărilor este de 28,65 milioane lei (7 milioane de euro).