Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, s-a autosesizat din articolele apărute în Monitorul de Suceava în legătură cu punerile ilegale în posesie şi în afara culoarului de expropriere de la şoseaua de centură în zona Şcheia şi a început verificările. Prefectul Sinescu ne-a declarat, ieri, că încă de joi, 13 martie a.c., a dat ordin de constituire a unei comisii de verificare a întregii suprafeţe de islaz din zona rutei ocolitoare, cu verificarea materialului cartografic în teren şi cu identificarea tuturor proprietarilor. „Vrem să vedem dacă suprafaţa de islaz cu care s-a înregistrat comuna Şcheia la 1 ianuarie 2007 a fost diminuată şi dacă da, cum şi de ce. În cazul în care apar diferenţe de suprafaţă, comisia trebuie să vadă care sunt cauzele, cine sunt persoanele vinovate şi să propună măsuri”, a afirmat Sinescu. Acesta a precizat că terenurile inventariate la 1 ianuarie 2007 cu destinaţia de păşune nu pot fi diminuate, în conformitate cu Legea 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Oficiul de Cadastru trebuie să transmită „de urgenţă” înscrierile în cartea funciară în baza HCL 73/2003 şi HCL 7/2006 adoptate de CL Şcheia
Totodată, prefectul Sinescu a cerut Oficiului de Cadastru să-i comunice „de urgenţă”, până cel mai târziu în data de 19 martie a.c., dacă s-au mai făcut înscrieri în cartea funciară a comunei cadastrale Şcheia în baza hotărârilor de consiliu local nr. 73/2003 şi 7/2006, ulterior primirii solicitărilor de la Prefectură, din iunie şi august 2011, ca acestea să fie sistate. Comisia constituită prin ordin al prefectului trebuie să verifice sectoarele cadastrale (inclusiv denumirea acestora) de pe toată tarlaua traversată de şoseaua de centură, să identifice proprietarii persoane fizice şi juridice şi să controleze extrasele de carte funciară în baza cărora s-au intabulat.
Prefectul Sinescu a reamintit că Instituţia Prefectului a sesizat Poliţia şi instanţa de Contencios Administrativ de pe lângă Tribunalul Suceava încă din 2011 în legătură cu faptul că anexa iniţială a HCL 73/2003 a Consiliului Local Şcheia conţinea un număr de 29 de poziţii cu persoane şi suprafeţe ce făceau obiectul schimbului de terenuri pe imaş, însă la cartea funciară a ajuns pentru înscrierea dreptului de proprietate o anexă cu 177 de poziţii. Dintre acestea, 41 reprezentau amplasamente situate pe traseul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Suceava”. Asta înseamnă că după 14 ani de la emiterea titlurilor de proprietate, Comisia Locală de Fond Funciar Şcheia a întocmit procese verbale pe alte amplasamente decât cele înscrise în titlurile de proprietate.
Pentru informaţii despre stadiul anchetei Poliţia ne trimite la Parchet, iar Parchetul înapoi la Poliţie
Procesul de anulare în justiţie a punerilor în posesie ilegale şi a actelor de vânzare-cumpărare a acestor proprietăţi se află pe rol la Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie şi a primit termen abia la anul, pe vremea asta, iar în ceea ce priveşte plângerea penală făcută de Instituţia Prefectului în 2011 împotriva primarului de Şcheia, Vasile Andriciuc, şi solicitarea oficială a fostului prefect Sorin Popescu de a fi identificate toate persoanele din reţeaua punerilor ilegale în posesie, poliţia ne spune că dosarul este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar Parchetul ne trimite la poliţie. De la nici una dintre instituţii nu am putut afla ce s-a făcut din 2011 până acum în acest caz, câte persoane au fost audiate sau dacă s-a început urmărirea penală împotriva vreunei persoane. Singurul răspuns primit a fost că „se lucrează”, dar care este instituţia care lucrează şi, implicit, poate furniza date, nu ne-a putut spune nimeni.
Mecanismul prin care pământurile fără valoare au fost „transformate” în terenuri la şoseaua de centură
Se identifica o parcelă de teren fără valoare, chiar şi pe o râpă, şi se căuta proprietarul. Acesta din urmă, un ţăran simplu, vindea terenul şi, evident, îşi primea banii. Doar că, în loc de contractul de vânzare – cumpărare, cel care deţinea terenul (în majoritatea cazurilor este vorba despre oameni în vârstă) semna o procură pentru o persoană (mandatar) pe care, în cele mai multe cazuri, nu a văzut-o niciodată. Mandatarul era împuternicit să facă ce vrea el cu terenul respectiv. Apoi, în Primăria Şcheia se făcea, ilegal, un schimb de teren, prin care ţăranul devenea proprietar al unui teren de dimensiuni similare la şoseaua de centură. În baza procurii iniţiale, terenul de la şoseaua de centură (care era înscris acum în cartea funciară pe numele țăranului) era vândut unor cumpărători, care, cel puţin până acum, se declară a fi de bună - credinţă. Ţăranul nu a ştiut nici o secundă că a deţinut, pentru câteva zile, un teren extrem de valoros la șoseaua de centură.
(15 mar 2014, 22:51:41
Sa vedeti acolo baroni grei, nu plevusca care au actionat in zona soselei de centura.