Mai multe persoane care încercau să comercializeze petarde şi artificii au fost depistate de jandarmi, în perioada Crăciunului, în zona Complexului Comercial Bazar din municipiul Suceava.
Ionuţ D., în vârstă de 18 ani, a fost prins în Ajunul Crăciunului cu 38 de baterii artificii şi cutii cu petarde.
În a doua zi de Crăciun, alţi doi tineri, Ileana B., de 26 de ani, din municipiul Suceava, şi Gheorghe H., de 18 ani, din Volovăţ, ofereau spre vânzare 27 de cutii cu petarde şi o baterie artificii.
Pe mâna jandarmilor a căzut şi un tânăr din comuna botoşăneană Şendriceni, care vindea în bazar patru baterii artificii.
„Materialele pirotehnice au fost confiscate şi predate către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina Suceava. De asemenea, în cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi infracţiunea de deţinere sau comercializare de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II–IV”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.
În perioada Crăciunului, efectivele de jandarmi auaplicat 37 de sancţiuni contravenţionale, au constatat şase infracţiuni şi au confiscat 65 de pomi de Crăciun în localităţile Suceava şi Fălticeni.
“Jandarmii vor acţiona şi în perioada următoare pentru buna desfăşurare a manifestărilor prilejuite de sărbătorile de iarnă, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot tulbura ordinea publică”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei Suceava.