Peste 30 de angajaţi ai şcolilor din Herla şi Slatina - profesori, personal nedidactic şi auxiliar - au venit luni dimineaţă la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava pentru a cere sprijin din partea conducerii instituţiei în vederea rezolvării conflictului dintre oamenii şcolii de o parte şi primarul comunei Slatina – Ilie Gherman, de cealaltă parte.
45 de dascăli, patru cadre didactice auxiliare şi nouă cadre nedidactice din Herla şi Slatina nu şi-au primit salariile pe luna septembrie, iar şansele ca aceştia să-şi primească lefurile pentru luna octombrie sunt aproape nule.
Conflictul mocneşte în comuna Slatina odată cu numirea în funcţia de director al Şcolii Gimnaziale Herla (unitatea căreia îi sunt arondate şi şcolile din Herla şi Găineşti) a prof. Oana Şorodoc, de către IŞJ Suceava, decizie contestată de primarul Ilie Gherman. Primarul susţine că nu a fost consultat când Oana Şorodoc a fost pusă la cârma instituţiei, prevedere ce însă nu este consemnată în nici o lege.
Cu toate că noua directoare a întreprins toate demersurile legale pentru ca primarul să deschidă creditele bugetare pentru trimestrul IV al acestui an, Gherman a refuzat acest lucru, iar începând de ieri a intrat în concediu medical.
Peste 400 de elevi de la Slatina au intrat în vacanţă forţată încă de vineri
Loviţi de refuzul primarului Gherman de a aloca fondurile necesare plăţii drepturilor salariale pentru luna septembrie, încă de vineri, 1 noiembrie, cadrele didactice de la şcolile gimnaziale din Herla şi Slatina au refuzat să mai intre la ore. Peste 400 de elevi de la unităţile menţionate au agăţat ghiozdanele în cui şi nu au venit vineri la şcoală. Scenariul a fost acelaşi şi în cursul zilei de ieri, când profesorii nu s-au prezentat la catedră, însă numărul elevilor care au avut de suferit din pricina disputelor din comună este mai mic, ţinând cont că de ieri şcolarii din ciclul primar sunt în vacanţă.
Profesorii spun că sunt prinşi la mijloc într-un conflict ce are conotaţii politice.
Potrivit unui învăţător, „cei de la inspectorat au numit un director cu care primarul nu vrea să colaboreze. De la o divergenţă s-a ajuns la ilegalitate. Directoarea nouă de la şcoală e soţie de consilier PSD, e activistă cunoscută, e cert că problema e politică, însă noi nu trebuie să suferim”.
„Suntem la mijloc într-un conflict care nu este al nostru”, a completat un alt cadru didactic.
De partea cealaltă, directorul Şcolii Gimnaziale Herla, Oana Şorodoc, susţine că „domnul primar spune că noi nu am formulat o cerere de deschidere a creditelor, ceea ce este complet eronat. El spune că nu este de acord cu numirea mea, dar că nu mă recunoşte ca director, chestiune contradictorie. Oamenii sunt disperaţi, sunt familii unde ambii soţi lucrează în învăţământ”.
Adresă către Ministerul Educaţiei, rămasă fără răspuns în cursul zilei de ieri
În încercarea de a gestiona într-o manieră amiabilă neregulile existente şi de a aplana conflictul, încă de săptămâna trecută, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai IŞJ Suceava, ai Prefecturii Suceava şi ai Direcţiei Finanţelor Publice Suceava au fost la Slatina pentru a găsi o soluţie pentru rezolvarea problemelor de acolo.
Dat fiind faptul că nu s-a ajuns la nici un consens, ieri dimineaţă, conducerea IŞJ Suceava a formulat o adresă către Ministerul Educaţiei Naţionale prin care a informat ministerul de resort despre situaţia de la Slatina, solicitând totodată sprijinul în rezolvarea problemei.
Potrivit inspectorului general Gheorghe Lazăr, „am informat ministerul de situaţia ca atare. Primarul nu vrea deschiderea finanţării pentru plata salariilor angajaţiilor şcolii, nici pentru procurarea de combustibil. Pe bună dreptate profesorii au venit aici să ne ceară sprijinul. Soluţia e simplă – primarul să semneze, este o atribuţie a sa şi este obligat să respecte acest lucru, prin legea Finanţelor Publice. Ceea ce face el e un abuz.”
Potrivit acestuia, numirea Oanei Şorodoc în funcţia de director s-a făcut la finele lunii august 2013, respectându-se normele legale în vigoare.
„Doamna director a încercat în mai multe rânduri colaborarea cu autorităţile locale, însă a fost refuzată nejustificat, la fel cum nejustificat este refuzul primăriei de deschidere a creditelor bugetare pentru a plăti salariile, pentru a cumpăra combustibil sau pentru a achita facurile la utilităţi”, a mai completat Gheorghe Lazăr.
Profesorii au aşteptat ore bune în faţa IŞJ un răspuns din partea ministerului, acesta nesosind în cursul zilei de ieri.
„Aşteptăm şi noi un răspuns la acele adrese trimise ministerului. Am înţeles că s-a solicitat ministerului o măsură prin care să ni se dea banii. În funcţie de răspuns, intrăm sau nu mâine la ore”, a declarat un învăţător cu 41 de ani vechime.
Gherman: „Directorul şi inspectorul să-şi rezolve problema. Ce treabă am eu ca primar?”
În vreme ce atât la sediu IŞJ, cât şi în comuna Slatina, spiritele erau extrem de agitate, iar atmosfera una încordată, primarul Ilie Gherman se afla la Târgu Mureş, fiind în concediu medical.
Deşi desemnat ca fiind singurul responsabil de situaţia creată, Ilie Gherman a declarat că nu este de competenţa sa dezamorsarea conflictului de la Slatina.
Potrivit acestuia, „mare lucru eu nu cunosc. Soluţia nu este la mine. Eu sunt un simplu profesor de sport. Rezolvarea e la inspectorul general şi la deputatul din zonă, ei au dat ordin să se schimbe directorul. De ce mă întrebaţi pe mine?? Sunt eu Rasputin cumva??”
Acesta a transmis angajaţilor din învăţământ care lucrează la Slatina să nu mai aştepte un răspuns de la el, ci de la inspectorul şcolar general sau prefectul judeţului.
„Sunt un simplu slujbaş fără putere. Directorul şi inspectorul să-şi rezolve problema. Ce treabă am eu ca primar?? M-a întrebat cineva ceva?? Eu nu am putere. Ce treabă am eu cu învăţământul?? Nu e problema mea”, a conchis primarul Ilie Gherman.
Prefectura a apelat la instanţă
Prefectura judeţului Suceava a apelat la instanţă pentru a-l determina pe Ilie Gherman să aloce banii pentru plata salariilor şi achiziţionarea de lemne pentru iarnă la şcoala din localitatea Herla. Florin Sinescu, prefectul judeţului, a anunţat că a formulat şi introdus la Judecătoria Fălticeni o ordonanţă președințială prin care se solicită obligarea primarului din Slatina să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale şi cheltuielilor de bunuri şi servicii la şcoala gimnazială din localitatea Herla.
Totodată, la mijlocul lunii octombrie, prefectul Florin Sinescu a înaintat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava o plângere penală pe numele primarului comunei Slatina, Ilie Gherman, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi neglijenţă în serviciu.