Un bărbat în vârstă de 38 de ani a ajuns de la serviciu la spital, după ce, aflat la volanul unui tractor cu care scotea lemne din pădure, a pierdut controlul asupra autovehiculului şi a suferit un grav accident.
Toată povestea s-a petrecut în cursul zilei de joi. Victima, Dan M., din Broşteni, lucrează ca tractorist la o societate de exploatare şi prelucrare a materialului lemnos.
În ziua respectivă, acesta, împreună cu alţi muncitori, s-a deplasat pe raza satului Neagra, de unde aveau de scos la drum material lemnos.
În timp ce avea legaţi în sarcină după tractor 11 arbori răşinoase şi cobora un drum forestier în pantă, tractorul a fost împins de sarcina de lemne, iar tractoristul a încercat să facă un viraj în partea dreaptă cu intenţia de a opri autovehiculul.
Din cauza drumului acoperit cu mâzgă, tractorul a lovit cu puntea faţă mai mulţi bolovani, putea s-a rupt din şasiu, rămânând blocată, iar autovehiculul a mai rulat câteva zeci de metri, izbindu-se într-o grămadă de piatră.
În momentul impactului, tractoristul a fost aruncat din utilaj.
Dan M. a fost transportat la spitalul din Vatra Dornei, unde a fost diagnosticat cu multiple traumatisme şi fractură femur stâng.
Din primele cercetări, victima este angajată cu contract de muncă şi purta cască de protecţie la serviciu, cască care a fost identificată la faţa locului.
„În cauză s-a întocmit dosar penal şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava”, a transmis, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.