Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Berchieşti, a fost reţinut ieri pentru 24 de ore, fiind acuzat că a omorât un alt tânăr, lovindu-l cu un topor în piept.
La audieri, bărbatul pus sub acuzare, Gheorghe Troia, a dat o declaraţie uluitoare: nu ştie de ce l-a omorât pe tânăr.
A sărit să-l salveze de la bătaie, după care l-a lovit cu toporul în piept
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, crima s-a petrecut duminică seară, iar împrejurările producerii agresiunii sunt destul de încâlcite, un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava încercând să facă lumină în acest caz.
Din primele cercetări s-a stabilit că duminică seară, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, victima, Ilior Stan, în vârstă de 28 de ani, din comuna Păltinoasa, a fost luat la bătaie de doi dintre fraţii săi.
Gheorghe Troia a intervenit pentru a-l scoate din mâinile bătăuşilor pe Ilior Stan. Ce s-a întâmplat apoi, nici măcar suspectul nu a putut să explice ieri la audieri. La scurt timp, după ce scandalul părea aplanat, Gheorghe Troia a luat toporul de la unul dintre fraţii Stan şi l-a lovit în zona pieptului pe Ilior Stan.
„Avea o tăietură mare, urâtă, pe piept, în partea stângă... era plin de sânge”
Întrebat de ce a făcut acest lucru, suspectul nu a reuşit să găsească un răspuns, susţinând că nici el nu reuşeşte să-şi dea seama de ce a reacţionat atât de violent.
Victima a mai mers câţiva metri, după care a căzut în curtea unei case din apropiere, unde şi-a dat ultima suflare.
„Era ceva de groază, ca în filme arăta...avea o tăietură mare, urâtă, pe piept, în partea stângă... era plin de sânge”, povestea ieri unul dintre localnicii din cătunul în care a avut loc crima.
Gheorghe Troia a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi, cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Unul dintre fraţii victimei îl acuză şi că i-a luat un telefon mobil şi suma de 60 de lei.