Peste 500 de copii din Suceava şi-au sărbătorit vineri ziua la OMV 1 Suceava, locul de joacă aşteptându-i pe cei mici cu distracţie, cadouri şi surprize.
De-a lungul întregii zile de 1 Iunie, trei clovni, împreună cu echipa de la OMV 1 Suceava, au creat o atmosferă de vis pentru peste 500 de copii. Concursuri de desene cu creioane colorate, desene pe asfalt cu cretă colorată, concursuri de poezie, dansuri şi multă veselie au fost reţeta unei zile pe care copiii din Suceava nu o vor uita mult timp. Nu au lipsit sucurile şi dulciurile.
„Mă bucur că la OMV Suceava am organizat un eveniment de excepţie pentru copiii din Suceava. Am vrut să creăm un eveniment de calitate, nu de criză. Trebuie să facem ceea ce depinde de noi pentru ca această generaţie să nu aibă o copilărie în care cel mai auzit cuvânt să fie criza. Sunt convins că am reuşit să facem peste 500 de copii fericiţi”, a declarat Dan Cuşnir, dealer OMV 1 Suceava.
În cadrul evenimentului copiii au primit peste 1.000 de cadouri.