Sezonul de pescuit se deschide săptămâna aceasta, de pe 3 iunie, dar mulţi dintre cei care sunt pasionaţi de acest sport nu ştiu cui să se adreseze pentru a putea obţine un permis de pescuit. Aceştia sunt puşi într-o situaţie dificilă de o încurcătură legislativă care a dus la existenţa a două asociaţii care gestionează în paralel râurile şi lacurile din zona colinară a Sucevei, dar fără a recunoaşte una legalitatea celeilalte.
Pe lângă confuzia care există în rândurile pescarilor profesionişti şi amatori care vor să pescuiască legal, fără bătăi de cap şi care vor să se autorizeze, s-a creat o situaţie incredibilă, în care pescarii cu permis sunt amendaţi şi ridicaţi de poliţie ca nişte infractori, tocmai din cauza duşmăniei existente între cele două asociaţii.
Victime colaterale ale luptei AJVPS – “Prieteni pescari”
Până nu demult, cei care doreau să pescuiască în apele colinare şi de şes trebuiau să se autorizeze la Asociaţia Judeţeană Vânătorul şi Pescarul Suceava (AJVPS), iar dacă voiau să pescuiască în apele de munte se adresau Direcţiei Silvice Suceava, care gestionează zonele respective.
Situaţia s-a complicat odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi înfiinţarea la Suceava a unei noi asociaţii, “Prieteni Pescari”.
În prezent, ambele asociaţii, AJVPS şi “Prieteni Pescari”, eliberează autorizaţii de pescuit, dar fiecare din ele contestă legalitatea actelor emise de cealaltă parte.
AJVPS susţine că, în continuare, este gestionarul de drept al apelor colinare şi de şes din judeţ, conform contractelor pe care le deţine şi care sunt încă în vigoare, încât nu recunoaşte calitatea de pescar autorizat a celor care deţin permise de pescuit ANPA şi îi amendează. Aceeaşi problemă o au şi membrii AJVPS, care, dacă sunt prinşi de un control organizat de cei de la “Prieteni pescari”, fără premise ANPA, sunt de asemeni amendaţi.
Această situaţie absurdă a făcut victime printre pescarii din ambele asociaţii, care au fost ridicaţi cu poliţia şi trataţi la fel ca nişte braconieri, deşi ei au vrut să fie corecţi şi au procedat cum au crezut că e mai bine, cumpărând permise eliberate de ANPA sau cotizând la AJVPS. Pe lângă neplăcerile provocate şi situaţiile jenante în care au fost puşi, aceştia s-au trezit că au de plătit amenzi usturătoare, pe care, la îndemnul asociaţiilor din care fac parte, le-au contestat în instanţă.
Cât costă pescuitul ca membru al asociaţiei “Prieteni pescari”
Fie că eşti pescar profesionist sau doar te-a cuprins dorul de a sta la baltă sau pe malul râului Suceava, să îţi încerci norocul şi priceperea la pescuit, traseul care trebuie parcurs este acelaşi.
Pentru cei care optează să devină membri ai asociaţiei “Prieteni pescari”, cotizaţia de membru este de 50 de lei/an, la care se mai adaugă o taxă de 30 de lei pentru obţinerea permisului de pescuit eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).
Asociaţia are oferte speciale pentru pensionari, elevi şi studenţi, în sensul că la pensionari, costurile totale, adică cotizaţia de membru plus permisul de pescuit, sunt 50 de lei, iar la elevi şi studenţi, cele două taxe, cumulate, ajung la doar 40 de lei pe an.
Mai mult, pensionarii de peste 70 de ani plătesc doar o taxă simbolică, de 5 lei pe an.
Carnetul de membru al asociaţiei “Prieteni pescari” şi permisul de pescuit ANPA pot fi obţinute în municipiul Suceava de la magazinul “Vânătorul şi pescarul” din Centru, la magazinul Barracuda de pe strada Mihai Viteazul, la sediul central al asociaţiei, de pe strada Depoului, din Iţcani şi la filialele din judeţ.
Cât costă pescuitul ca membru al AJVPS
La Asociaţia Judeţeană Vânătorul şi Pescarul Suceava, care este cel mai vechi gestionar al apelor colinare şi de şes din judeţul Suceava, nu există decât o singură obligaţie de plată, cea a cotizaţiei de membru al asociaţiei, în valoare de 100 de lei pe an.
Cât costă pescuitul în apele gestionate de Direcţia Silvică Suceava
Cei care doresc să pescuiască în apele de munte trebuie să deţină atât permis de pescuit recreativ/sportiv eliberat de ANPA, cât şi să facă dovada achitării tarifelor de pescuit stabilite de Direcţia Silvică (DS) Suceava, gestionarul acestor ape.
Pentru sezonul de pescuit 2011, tarifele stabilite de Consiliul Director al DS Suceava sunt de 290 de lei pe sezon pentru toate fondurile de pescuit cu salmonide (păstrăvi şi lostriţe în cazul judeţului Suceava), dar există şi tarife percepute doar pentru un anumit fond de pescuit. Astfel, pentru fondurile de pescuit de categoria I (ape curgătoare şi lacuri cu salmonide), tariful este de 26 de lei pe zi sau de 52 de lei pe zece zile.
Pentru alte categorii de ape curgătoare, tariful este de 23 de lei pe zi sau 42 de lei pe zece zile.
Pentru cetăţenii străini care vor să practice pescuitul sportiv, tariful este de 10 euro pe zi, ceea ce include şi asistenţă tehnică acordat de un specialist însoţitor, pentru maxim doi pescari.
Pentru iazurile, lacurile şi bălţile din fondul forestier, populate cu ciprinide, tariful este de 30 de lei/zi de pescar.
Pentru practicarea pescuitului în sistem “prinde şi eliberează” tarifele de pescuit sunt la 50% din sumele prezentate.
(30 mai 2011, 11:18:20