Adunarea Generală a Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), care s-a întrunit vineri, în Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, în şedinţa de alegeri care a precedat Gala Premiilor SSB, a reales-o în funcţia de preşedinte pe poeta Carmen-Veronica Steiciuc.
Pentru ocuparea funcţiei de preşedinte s-au făcut, în conformitate cu statutul Societăţii, două autopropuneri: Ion Cozmei şi Carmen-Veronica Steiciuc.
Membrii SSB şi-au exprimat votul în mod deschis; dacă Ion Cozmei a obţinut un singur vot, pentru Carmen-Veronica Steiciuc s-au pronunţat favorabil, cu o singură excepţie, toţi scriitorii prezenţi la şedinţa de alegeri.
Pentru Comitetul de conducere al SSB s-au propus/autopropus unsprezece nume din care, în urma votului secret, pe listă au rămas şapte: Sabina Fînaru, Rodica Mureşan, Elena Simionovici, Elena Brânduşa Steiciuc, Isabel Vintilă, Alexandru Ovidiu Vintilă şi Ioan Ţicalo.
Dintre aceştia Alexandru Ovidiu Vintilă a fost reconfirmat în funcţia de redactor-şef al revistei „Bucovina literară”, urmând ca, în prima şedinţă de comitet, să se stabilească cine va ocupa funcţia de vicepreşedinte al SSB, precum şi care va fi componenţa Comisiei de cenzori.