Romfilateliapromovează un proiect filatelic care vizează patru dintre obiceiurile şi manifestările tradiţiei româneşti înscrise în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.
Este vorba de ritualul Căluşului (nominalizat şi acceptat pe această listă în noiembrie 2005), doina (inclusă în octombrie 2009), ceramica de Horezu (acceptată în decembrie 2012) şi colindatul în ceată bărbătească (inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial în decembrie 2013).
Patrimoniul Cultural Imaterial vizează tradiţiile şi expresiile orale, limba ca vector principal, artele spectacolului, practicile sociale, ritualurile şi evenimentele festive, cunoştinţele şi practicile referitoare la natură, la univers şi la tehnicile legate de meşteşugurile tradiţionale.
Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO s-a deschis oficial în anul 2008, în baza unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, încheiată la Paris pe data de 17 octombrie 2003.
Cele patru mărci poştale româneşti sunt completate cu plicul „prima zi”, emisiunea fiind machetată în coli de 20 de timbre + 1 vinietă, minicoli de şase timbre și coliță dantelată.
Începând cu data de 7 august a.c., emisiunea de mărci poștale„România în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO” a intrat în circuitul filatelic şi poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.