La Festivalul internaţional de muzică uşoară pentru tineret „Euroritm”, festival circumscris Zilelor Humorului care se desfăşoară în intervalul 11-13 iulie, participă în acest an, în urma unei selecţii riguroase, 40 de solişti, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, din şapte ţări (Bulgaria, Kazahstan, Malta, Republica Moldova, România, Turcia şi Ucraina).
Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală „Eurovoices”, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Primăria Gura Humorului, are un juriu alcătuit din Tolga Gurdil (Turcia) - preşedinte (compozitor şi producător muzical, organizator al Festivalului Internaţional Shining Star şi membru în conducerea executivă a World Associations of Festivals and Artists), membri fiind Miglena Georgieva (Bulgaria), Iurie Levcic (Ucraina) şi românii Corneliu Mureşanu, Simona Ionaşcu şi George Vânvu.
Organizatorii vor conferi laureatului Trofeul Euroritm şi suma de 3.000 de lei, la care se va adăuga un premiu oferit de Casa de producţie MD Sound, pentru o melodie proprie, în valoare de 2.000 de euro.
Vineri, 11 iulie, şi sâmbătă, 12 iulie, începând cu ora 18.00, în Parcul Ariniş se va desfăşura concursul pe grupe de vârstă, iar duminică, 13 iulie, de la ora 20, va avea loc gala de premiere.