Biroul Informațional al Regiunii Schwaben, de la Casa Prieteniei din municipiul Suceava, organizează astăzi, de la ora 16.30, manifestarea culturală cu genericul „Augsburger Puppenkiste Abend” (Seara păpușilor de teatru de la Muzeul „Die Kiste” din Augsburg).
„Augsburger Puppenkiste” reprezintă unul dintre simbolurile orașului Augsburg, care a luat fiinţă în anul 1948 și, de-a lungul timpului, s-a impus prin talentul excepțional al artiștilor, ocupând poziția de lider la nivel național și câștigând respect și faimă la nivel mondial. Multe din spectacolele prezentate pe scenă au fost filmate și rulează la televiziunea germană, încă din anul 1953. Pentru a satisface nostalgia adulților, care au crescut în preajma păpușilor mânuite prin sfori, Muzeul Marionetelor, amenajat în clădirea Teatrului, prezintă atât eroii pieselor de odinioară, cât și scenete din cele mai îndrăgite povești.
Biroul Informațional al Regiunii Schwaben vă invită, cu mic, cu mare, să intrați în minunata lume a păpușilor, vizionând celebra piesă de teatru „Jim Knopf und Lukas der Lokomotivführer” („Jim Nasture și Lukas conducătorul de locomotivă”). Intrarea este liberă.