Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Gospodarii din Horodnic de Sus s-au întâlnit în după-amiaza zilei de duminică, 9 martie, la ultima şezătoare din această iarnă şi pentru a marca începutul muncii la câmp prin întoarcerea simbolică a primei brazde cu plugul.
Această întâlnire a sătenilor de la sărbătoarea denumită în Calendarul popular Sfinţişorii sau Sâmbra plugului semnifică sfârşitul lucrului în casă la războiul de ţesut, la tors şi împletit, la pregătitul zestrei pentru nuntă şi începutul primăverii prin intrarea plugului în brazdă. Pe vremuri, în această zi avea loc asocierea plugarilor pentru a efectua muncile agricole de primăvară şi începea munca sacră a pământului cu plugul, trăgându-se prima brazdă.
Meşteri lingurari, opincari, olari, femei care ţes, cos, torc, împletesc, scărmănători de lână, domniţe care pictează, copii care ajută la făcutul ghemelor şi suveicilor, solişti vocali şi instrumentişti au răspuns chemării Mariei Luţa de a veni la şezătoarea organizată la Pensiunea “Plaiul Bucovinei” din Horodnic de Sus.
De multe ori sărbătoarea celor 40 de sfinţi cădea în timpul săptămânii şi atunci femeile şi bărbaţii se adună la ultima şezătoare a iernii pentru a coase, împleti, toarce, ţese şi altele, pentru a povesti şi a cânta.
Maria Luţa, organizatorul şezătorii, ne-a spus: „Majoritatea meşterilor din sat sunt prezenţi pentru a lucra demonstrativ de această dată, pentru că este o zi de duminică. La noi tradiţia şezătorilor încă se păstrează. La şezătoare se cânta de dor, de nuntă, de leagăn, doine, cântece de cătănie, se mai ia câte un păhărel mic pentru curaj, te mai relaxezi, te mai refaci. Reînviem portul popular, cântecele vechi, meşteşuguri vechi cum ar fi confecţionatul lingurilor, opincilor, ceramica din lut. Noi nu putem trăi fără oale de lut în care să ne păstrăm laptele acru, în care să facem sarmale sau să coacem babele de Paşte, oale de smântână, căniţe de băut vin. Totul este moştenit din moşi strămoşi, cu astea ne-am născut, cu asta am crescut. Este păcat să se piardă”.
Şezătoarea, o atracţie şi pentru cei întorşi acasă
Viorel Grijincu a dat lâna la foşalăi, soţia sa, Maria, a tors-o, la fel cum a făcut-o şi Maria Popescu, al cărei fir a fost mai gros, pentru că a fost folosită pentru împletit ciorapi.
Petru şi Ilişca Crăciun s-au întors acasă după 42 de ani petrecuţi la Timişoara. S-au întors la Voitinel pentru linişte, aer, apă şi tradiţii. Petru a cântat şi i-a încâtat pe toţi cei prezenţi cu fluierul său „fermecat”, la care a învăţat să cânte împreună cu vărul său, regretatul Silvestru Lungoci, iar Ilişca a realizat cusături cu bumbac pe pânză ţesută în casă pentru costume populare, dar şi-a adus aminte şi de şezătorile din Ardeal la care participa când era copil.
Ecaterina Macovei şi Maria Lungoci au cusut batiste care se pun la mire şi mireasă. Femeile ne-au spus că pe vremuri miresele erau îmbrăcate în costum naţional, cu batic cu catrinţă, cu năframă în faţă. Batista era cusută de druşte şi o purtau mirii pentru a se distinge de restul nuntaşilor. „Această tradiţie se pierde, este o raritate să vezi o mireasă îmbrăcată naţional. Aceste batiste se puneau şi pe colacii naşilor. O astfel de batistă se cosea în două săptămâni. Cămaşa de mire, cea a socrilor erau cusute cu aceleaşi modele şi de cum se tocmea nunta, druştele se apucau de treabă”, ne-au spus femeile.
Rolul şezătorilor era de a obţine lucruri de valoare
Un ştergar şi ghemele cu lână roşie erau un alt punct de atracţie pentru cei care au fost spectatori la şezătoare.
Margareta Cora ne-a spus: „Este reprezentată floarea racului, pânza este ţesută în stative. Este cusută în cruciuliţe mici, se lucrează cu multă grijă, cu multă migală, pentru că aşa cum este pe faţă trebuie să fie şi pe dos. Când eram tineri ne întâlneam la şezători şi coseam. Rolul şezătorilor era de a obţine lucruri de valoare, care se puneau în casa mare, unde se strângea zestrea pentru viitoarea mireasă. Tot la şezătoare, băieţii te vedeau cum lucrezi, ştiau dacă eşti gospodină sau nu”.
Pentru că la şezătoare au fost şi meşteri opincari, Viorica Hrişcă a făcut nojiţe pentru opinci. Tot ea ne-a dezvăluit secretul păstrării cămăşilor populare, spălatul manual cu săpun de casă făcut cu sodă.
De la meşterii opincari am aflat că opincile sunt făcute din piele de vită şi din piele de porc.
O prezenţă inedită la şezătoare a fost cea a Loredanei Buliga. Fata în vârstă de 13 ani este cu adevărat talentată în pictură. Lucrează pe pânză, hârtie, lemn, sticlă şi ceramică, peisaje, aspecte din viaţa satului, chipuri de copil, dar cel mai mult îi place să facă icoană. Personajul cel mai îndrăgit este Maica Domnului, apoi Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor.
Loredana este un autodidact, ar dori să îşi perfecţioneze talentul la Colegiul de Artă din Suceava, dar nu ştie dacă din pictură îşi va putea asigura existenţa.
Punct de informare turistică la Horodnic de Sus
Prezent la Horodnic de Sus, Ioan Iţco, director al Institutului de Învăţământ şi Cercetare în Turism “IPI Bucovina”, fondator al Revistei ”Dulce Bucovină”, a oferit, din partea instituţiei pe care o conduce, Mariei şi lui Viorel Luţa o Diplomă de excelenţă în promovarea turismului în România. Profesorul Iţco a făcut cunoscut că în generosul spaţiu care a găzduit şezătoarea, oferit de Dănuţ Coroamă, va fi amenajat un punct de informare turistică de la care turiştii care merg spre Putna să poată obţine informaţii şi despre atelierele meşteşugăreşti, despre muzeele din Bucovina, despre traseele turistice şi alte atracţii din judeţ.
Şezătoarea s-a încheiat cu degustarea bucatelor de post, sarmalele fierte în oală de lut şi desertul din prune uscate cu nucă fiind savurate drept adevărate delicatese.
