La Muzeul de Istorie Suceava a avut loc, luni după-amiază, deschiderea Festivalului de film, poezie şi artă „Şapte zile în Asia”, manifestare organizată de Cenaclul „Zidul de Hârtie”, Muzeul Bucovinei şi Asociaţia Culturală Artfest.
Festivalul, care se desfăşoară la Suceava, în intervalul 3-9 martie, promovează dialogul artistic şi cultural şi include o expoziţie de obiecte religioase tibetane, proiecţii de filme artistice şi documentare, seri de poezie contemporană chineză, indiană şi nepaleză, lansări de carte şi conferinţe.
Expoziţie de obiecte religioase tibetane
La deschiderea festivalului, organizatorii au etalat o expoziţie de obiecte religioase tibetane, provenind, cu precădere, din Dharamsia (Mica Lhasa din nordul Indiei, localitatea în care s-a refugiat Dalai Lama), piese aduse din călătoriile pe care le-au întreprins câţiva dintre organizatorii festivalului.
Cele patru vitrine aliniate pe culoarul instituţiei muzeale prezintă câteva bijuterii din argint şi bronz inscripţionate cu texte sacre şi simboluri religioase budiste, o casetă cu „sertare secrete” pentru păstrarea unor substanţe magice, un pumnal ritualic cu ornamentaţie bogată şi câteva bile din lemn de santal, cu încrustaţii metalice şi cu pietre semipreţioase (cu rol curativ în medicina tradiţională tibetană), două genţi de umăr din material textil, precum şi câteva mandale clasice imprimate pe hârtie. Sunt expuse totodată o serie de cărţi şi publicaţii, între care „Buletinul Tibetan”, publicaţie oficială a Centrului Administraţiei Tibetane.
Călători prin Asia, conferinţe, lansări de carte şi seri de poezie asiatică
La momentul deschiderii manifestării, reprezentantul instituţiei gazdă, George Ostafi, care a subliniat că evenimentul este organizat, în principal, „prin efortul cenaclului literar sucevean <Zidul de Hârtie>”, a spus că, în condiţiile în care a început deja mutarea (temporară) a birourilor muzeului în vederea începerii lucrărilor de consolidare şi restaurare a clădirii, aceasta este poate „ultima activitate care se desfăşoară în sala de festivităţi a instituţiei”.
Directorul festivalului, poetul Florin Dan Prodan, a anunţat apoi programul festivalului pentru ziua în curs şi pentru zilele următoare.
Dacă prima zi a continuat cu vizionarea a două filme documentare, „Dalai Lama” (2009) şi „Anul Dragonului” (2013) - la care a fost invitat regizorul Iulian Manuel Ghervas (care s-a născut la Suceava), pe parcursul săptămânii programul cuprinde o întâlnire cu jurnalistul Sandrinio Neagu, redactorul-şef adjunct de la „Monitorul de Suceava”, care a efectuat o călătorie în Nepal, o conferinţă susţinută de prof. Pan Yuyan (astăzi, la ora 16.00), o întâlnire (cu lansări de carte) cu poeţii Dan Cristian Iordache şi Florin Dan Prodan (mâine, la aceeaşi oră), o după-amiază dedicată literaturii (vineri, 7 martie, ora 16.00), avându-i ca moderatori pe George Sauciuc, Mircea Nanu-Muntean, Florentin Haidamac, şi o prezentare cu traduceri din poezia asiatică contemporană (sâmbătă, 8 martie, ora 16.00) cu Florin Dan Prodan.
Filme documentare şi artistice, „Poezie şi Zen în Japonia”
În fiecare seară a săptămânii (de la ora 17.00) vor fi proiectate filme documentare şi artistice („Wild China”, „Mama India”, „Aksuat”, „Kosh Ba Kosh”).
Ultima zi a festivalului, duminică, 9 martie, se va desfăşura într-o altă locaţie (Cafenea & Ceainărie Sakura - str. Cireşoaia, Nr. 1), unde se va vorbi despre „Poezie şi Zen în Japonia” (prezintă scriitorul Victor Ovidiu Rusu), în tandem cu vizionarea filmul documentar „Zen Time” (Japonia, 2009).