La Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc a avut loc, pe 30 ianuarie 2014, vernisajul expoziţiei de fotografie cu tema “Tradiţii Bucovinene”.
“Atmosfera de iarnă care ne înconjoară vine în completarea celor 27 de lucrări fotografice realizate de cinci tineri pasionaţi de fotografie. Numele acestora este Raluca Chisciuc, Sorin Cuzeac, Sebastian Ciulei şi Cosmin Mireanu, elevi ai cercului de fotografie de la Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc, coordonat de prof. Rodica Dominte şi de Tudor Gabriel Dominte, absolvent al Şcolii Populare de Arte Constanţa, secţia fotografie, fost elev al cercului foto câmpulungean”, ne-a declarat prof. Rodica Dominte.
Fie că este vorba de fotoreportaj sau de portret, imaginile prezintă datini şi obiceiuri de iarnă din zona Câmpulungului, figuri de localnici care poartă cu mândrie şi demnitate straiele tradiţionale, peisaje şi elemente de folclor din această zonă.
Expoziţia poate fi vizitată pe tot parcursul lunii februarie la Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc.