Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina - Filiala Iaşi împreună cu Cenaclul „Nectarie” din Vama organizează sâmbătă, 8 februarie, la ora 11.00, la Muzeul Unirii din Iaşi (str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 14), sub genericul „Amiază culturală bucovineană” (ediţia a LVII-a), o manifestare care cuprinde o conferinţă şi lansarea mai multor volume.
Conferinţa, cu tema „200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de ingineri hotarnici a lui Gh. Asachi”, va fi prezentată de ing. Mihai Caba, iar lansările de carte îi vizează pe autorii Vasile Diacon („Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc şi vremea sa”, Editura Pim, Iaşi, 2013) şi Vasile Marius Ţibulcă („Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei”, Editura Pim, Iaşi, 2013). Invitaţi: prof. univ. dr. Ioan Agrigoroaiei şi preot prof. univ. dr. Ioan Vicovan, cu participarea grupului vocal „Senior”.
Moderator: scriitorul şi istoricul literar Liviu Papuc.