La Muzeul de Istorie Suceava va avea loc joi, 19 septembrie, la ora 14:00, vernisajul expoziţiei de pictură „Peisagişti germani şi austrieci din secolele XVII – XIX”, din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu.
Expoziţia cuprinde 26 de lucrări în ulei pe pânză, printre care şi portretul baronului Samuel von Brukenthal (1721 – 1800), realizat de un anonim transilvănean în jurul anului 1800.