Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi organizează în perioada 27 mai - 6 iunie 2013 “Zilele Universităţii”, manifestare în cadrul căreia artista Suzana Fântânariu, renumită graficiană şi profesoară originară din Baia, judeţul Suceava,a primi titlul de Doctor Honoris Causa.
Şedinţa solemnă a Senatului Universităţii de Arte ”George Enescu”, cu prilejul decernării titlului, a avut loc ieri, la ora 11, ceremonia fiind prezidată de rectorul universităţii, prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu. Personalitatea şi cariera Suzanei Fântânariu au fost prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de conf. univ. dr. Dragoş Pătraşcu. După momentul solemn al înmânării diplomei şi a semnelor distinctive de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte ”George Enescu”, Suzana Fântânariu a rostit o alocuţiune în cadrul căreia a mulţumit Senatului Universităţii pentru titlul acordat, adresându-se apoicadrelor didactice universitare, studenţilor şi publicului prezent.
Cu acest prilej prof. univ. dr. Suzana Fântânariu a vernisat o expoziţie personala în holul Universităţii de Arte şi a susţinut un curs de masterclass la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative „George Enescu” din Iaşi.
Suzana Fântânariu este un ambasador al localităţii Baia în ţară şi al României în lume. Un ambasador al valorii, al frumosului, al sensibilităţii, a tot ceea ce înseamnă bun şi frumos în spiritul românesc, a cărei activitate a fost încununată cu cele mai mari premii în ţară şi în lume, o personalitate primită cu drag de preşedinţi de state, de instituţiile culturale ale lumii, în care a realizat peste 50 de expoziţii personale, la care se adaugă peste 150 de expoziţii de grup în ţară şi peste hotare.
Posesoarea a numeroase premii şi distincţii internaţionale
Grafician de renume internaţional, Suzana Fântânariu s-a născut pe 15 septembrie 1947, în localitatea Baia, judeţul Suceava. Este profesor universitar doctor la Facultatea de Arte Plastice şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, posesoarea a numeroase premii şi distincţii, printre care amintim: Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România (1999); Premiul I al Bienalei Internaţionale de Artă contemporană a ţărilor francofone Paris, Franţa (1992); Premiul II la Bienala de gravură Maastrich, Olanda (1993); Medalia de argint la Expoziţia Internaţională de gravură, Beijing, China (1998); Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de “Cavaler” pentru realizări artistice şi promovarea culturii (2000); Premiul de excelenţă al Bienalei internaţionale de gravură Beijing, China (2003).
Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Grupului Internaţional de Gravură “SMTG”, Cracovia, Polonia.