Ziua Internațională a Limbii Materne (International Mother Language Day) este sărbătorită pe data de 21 februarie.
Ziua Internațională a Limbii Materne, prin care se promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din întreaga lume, în special a limbilor grupurilor minoritare, a fost proclamată la Conferinţa Generală UNESCO din data de 17 noiembrie 1999.
La originea acestei sărbători a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, iniţiată în Bangladesh în anul 1952, în amintirea studenţilor care au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan (care cuprindea pe atunci şi teritoriul de astăzi al statului Bangladesh), care au fost ucişi de poliţie.
21 februarie 1952 corespunde zilei de 8 Falgun din calendarul Bangla.
La această dată un grup de studenţi de la Universitatea din Dacca au manifestat pentru recunoaşterea limbii bengali ca una din limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan. Guvernatorul Pakistanului decretase în 1948 că limba urdu este singura limbă oficială atât în Estul, cât şi în Vestul Pakistanului. Dar populaţia din Est (teritoriu devenit ulterior statul Bangladesh), care vorbea în majoritate limba bengali, a iniţiat o mişcare de protest care a culminat la 21 februarie 1952 cu manifestaţia studenţilor de la Universitatea din Dacca.
Începând din anul 2000, ziua de 21 februarie este marcată ca Ziua Internaţională a Limbii Materne. Statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare.