Cea de-a II-a ediţie a Concursului naţional cu participare internaţională „Flori pentru mama”, organizat de Şcoala Gimnazială Nr. 13 Timişoara, se va desfăşura în intervalul 22-26 martie.
Concursul de creaţie se desfăşoară pe două secţiuni: pictură şi colaj
Concursul de creaţie, care se adresează atât cadrelor didactice şi copiilor din grădiniţe, cât şi elevilor din clasele I-IV, se desfăşoară pe două secţiuni: pictură şi colaj.
Înscrierea participanţilor se va realiza până pe data de 20 martie 2013, prin expedierea lucrărilor, a fişelor de înscriere, a contractului de parteneriat (în dublu exemplar, semnat şi ştampilat) şi a taxei de participare pe adresa: Şcoala Gimnazială Nr. 13, str. Gavril Musicescu nr. 14, Timişoara, judeţul Timiş - cu menţiunea „Pentru Concursul <Flori pentru mama>”.Formularele menţionate se vor descărca de pe www.didactica.ro.
Cadrele didactice participante vor trimite maxim trei lucrări, înscrise la oricare dintre secţiunile dorite.
Fiecare lucrare va avea ataşată o etichetă pe care vor fi scrise următoarele informaţii: numele şi prenumele copilului, titlul lucrării, grupa/clasa, grădiniţa/şcoala, cadrul didactic îndrumător.
Fiecare cadru didactic participant va trimite şi un plic format A4, autoadresat şi timbrat, în care va primi apoi diplomele şi formularul de parteneriat.
„Imaginaţia copiilor este un adevărat izvor de inspiraţie”
În perioada 21-25 martie va fi prezentată o expoziţie în cadrul şcolii organizatoare, urmând ca în data de 26 martie să se desfăşoare jurizarea şi premierea lucrărilor, pe nivel de grupă.
Aşa cum spun organizatorii, „imaginaţia copiilor este un adevărat izvor de inspiraţie”, iar „spiritul competiţional şi atitudinea de învingător necesită exersare prin participarea la diverse concursuri”.
Criteriile de jurizare vor viza originalitatea lucrării, inovaţia materialelor folosite, gradul de complexitate şi volumul de muncă a copilului.
Taxa de participare este de 10 lei pentru un cadru didactic (taxa include tipărirea diplomelor de participare pentru cadrele didactice, diplome pentru copii).
Grădiniţele şi şcolile care participă la concurs vor primi formularul de parteneriat împreună cu diplomele până pe data de 30 aprilie a.c.