În Sala „Ştefan cel Mare” din incinta Palatului Administrativ din municipiul Suceava va avea loc mâine, 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, la ora 15.00, lansarea antologiei „Sol omnibus lucet” („Soarele străluceşte pentru toţi”), lucrare care cuprinde informaţii (şi texte reprezentative) despre autorii contemporani care trăiesc şi scriu în spaţiul bucovinean.
La un interval de numai două luni de la întâlnirea şi dialogul dintre conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Suceava şi oamenii de cultură din această zonă, întâlnire care s-a desfăşurat, în aceeaşi sală, sub deviza „Împreună pentru cultura suceveană”, în cadrul căreia, la iniţiativa vicepreşedintelui CJ Suceava Ştefan Alexandru Băişanu, s-a conturat proiectul unei antologii a autorilor contemporani bucovineni, lucrarea a devenit o realitate.
Realizatorii acestei antologii, care are ca titlu un adagiu latin şi a apărut sub egida Societăţii Scriitorilor Bucovineni cu finanţare de la CJ Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, sunt Ştefan Alexandru Băişanu, Carmen Veronica Steiciuc şi Alis Niculică.