Pictorul şi dramaturgul sucevean George L. Ostafi, care „valsează” între culoare şi cuvinte meşteşugite, a împodobit cu 22 de lucrări de pictură o locantă în care-şi soarbe tacticos „şvarţul” şi coniacul energizante, atunci când porneşte la „vânătoare” de personagii pentru piesele sale de teatru pe care continuă să le scrie cu sârguinţă.
În localul cunoscut sub numele „La butoaie”, George L. Ostafi a expus câteva din peisajele sale care surprind anotimpurile bucovinene, marine cu luminiscenţe astrale, naturi statice cu crăpceni burduhoşi şi ceaune pentru prepararea ciorbei de peşte şi câteva tablouri cu flori.
George L. Ostafi, care a scos recent de sub tipar pentru a marca Anul Caragiale cel de-al treilea volum de teatru cu titlul „Amprente pe flăcări” (volum care stă încă în aşteptarea unui eveniment autumnal pentru lansare) şi are „pe ţeavă”, gata pentru tipar, o nouă carte intitulată „Memoria uitării” (care cuprinde „reflecţii şi ziceri meşteşugite”), spune cu privire la alegerea locului de expunere că orice spaţiu poate fi înnobilat prin frumosul artistic. „Frumosul intră oriunde - spune el -, iar atunci când acest lucru se întâmplă, urâtul aşteaptă la uşă!”.