Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 19 sep 2012 - Anul XVII, nr. 219 (5124)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ediţia a XXXII-a

Festivalul Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie se va desfăşura la Gura Humorului în intervalul 12 - 14 octombrie a.c.

Festivalul, organizat de Primăria oraşului Gura Humorului, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Tipografia „Terra Design” Gura Humorului şi Hotel Best Western Bucovina, este o manifestare care îşipropune să promoveze creativitatea în domeniile filmului, diaporamei şi fotografiei, competenţa şi profesionalismul şi să faciliteze contactele dintre generaţiile de creatori de imagine.

 

Secţiunea FILM

În ceea ce priveşte filmul, în competiţia oficială există trei secţiuni: film documentar - scurt şi mediu metraj, film studenţesc - scurt metraj, film turistic - scurt şi mediu metraj. Tema este liberă şi sunt acceptate numai producţii realizate după data de 1 ianuarie 2011.Fiecare participant se poate înscrie cu una-două producţii.

 

Condiţii generale

Filmele străine trebuie subtitrate în limba română sau engleză, iar filmele româneşti trebuie subtitrate în limba engleză.

Filmele vor fi trimise pe suport DVD până la data de 28 septembrie 2012 (data de expediţie înscrisă pe colet ) pe adresa Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina (Piaţa Republicii, nr.2, 725300-Gura Humorului, judeţul Suceava, România).

Pe pachet se va face, în mod expres, menţiunea „fără valoare comercială, doar pentru scopuri culturale”. Valoarea indicată pe factură nu trebuie să depăşească echivalentul, în lei, a sumei de 10 euro.

Rezultatul preselecţiei va fi comunicat realizatorilor / producătorilor, prin e-mail sau telefonic, până la data de 5 octombrie 2012.

Realizatorii / producătorii filmelor selectate vor fi invitaţi să participe la festival, începând cu data de 12 octombrie 2012, organizatorii asigurând cheltuielile de cazare şi masă.

 

Înscriere

Participanţii vor trimite pe adresa Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina:

formularul de înscriere, completat cu toate datele solicitate, DVD-ul pentru fiecare film înscris în concurs, CV-ul concurentului, filmografia concurentului - repere de presă, sinopsis-ul filmului, o fotografie a concurentului, 1-2 stop-cadre cu imagini reprezentative din film şi 2-3 stop-cadre din timpul filmărilor, toate în format digital - imagini color/alb-negru. Imaginile vor fi folosite pentru editarea catalogului şi pentru realizarea expoziţiei „Making-off”. Cheltuielile poştale vor fi suportate de către concurenţi.

 

Juriul şi premiile

Organizatorii vor nominaliza un juriu format din trei personalităţi ale filmului (scenarişti, regizori, critici, creatori de imagine etc. ) pentru preselecţia filmelor înscrise în festival.

Organizatorii vor numi un juriu format din şapte personalităţi ale artei filmului (scenarişti, regizori, critici, creatori de imagine etc. ), care vor nominaliza filmele premiate.

Juriul are latitudinea de a stabili şi filmele ce pot fi premiate de eventualii sponsori, asociaţii, mass-media, instituţii, societăţi comerciale, persoane private etc., de comun acord cu aceştia.

Se vor acorda Marele Premiu şi Trofeul „Toamnă la Voroneţ ” - 1000 euro, la care se adaugă premiile pe secţiuni.

Secţiunea film documentar - scurt şi mediu metraj: Premiul pentru cel mai bun film documentar - 500 euro, Premiul pentru cea mai bună regie - 300 euro, Premiul pentru cea mai bună imagine - 300 euro.

Secţiunea film studenţesc- scurt metraj: Premiul pentru cel mai bun film studenţesc - 500 euro, Premiul pentru cea mai bună regie - 300 euro, Premiul pentru cea mai bună imagine - 300 euro.

Secţiunea film turistic - scurt şi mediu metraj: Premiul pentru cel mai bun film turistic - 300 euro

Alte premii: Premiul Juriului - 300 euro, Premiul Publicului - 200 euro, Premiul oraşului Gura Humorului - 300 euro.

Premiile se vor acorda în lei, la cursul de schimb din ziua jurizării, sau vor consta în aparatură /echipamente pentru profesionişti, în valoarea premiului

 

Secţiunea DIAPORAMĂ

În ceea ce priveşte diaporama,concursul este deschis participării tuturor realizatorilor acestui gen. Tema concursului este liberă.

În concurs sunt acceptate doar diaporame realizate după data 1 ianuarie 2011.Fiecare participant se poate înscrie cu una-două diaporame. Durata fiecărei lucrări nu trebuie să depăşească 8 minute.

 

Condiţii tehnice

În concursul propriu-zis sunt acceptate atât diaporamele clasice, cât şi cele în format digital(DVD), organizatorii dispunând de aparatură pentru proiecţie.

În cazul diaporamelor clasice,diapozitivele vor fi în rame cu sticlă 5x5 cm şi 2,5-3 mm grosime, cu colţuri rotunjite, magaziile cu diapozitive vor fi de tip Aspectomat (închise pe 3 feţe ) sau magaziideschise, liniare.

Proiecţia se va face înlănţuit, cu un proiector dublu (Royal), coloana sonoră trebuie să fie pe DVD, cu melodiile înregistrate în ordinea proiecţiei. Proiecţia poate fi făcută de autor, dar şi de către tehnicianul festivalului, la indicaţiile autorului.

Sunt acceptate şi proiecţiile cu aparatura autorilor, dacă acest lucru s-a solicitat în fişa de înscriere şi dacă solicitarea a fost acceptată de către organizatori.

 

Înscriere

Participanţii vor trimite pe adresa Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina:

Formularul de înscriere, completat cu toate datele solicitate, DVD-ul  pentru fiecare diaporamă înscrisă în concurs, CV-ul concurentului, sinopsis-uldiaporamei, o fotografie a concurentului, una-două fotografiireprezentative pentru diaporame, toateîn format digital.

Imaginile vor fi folosite pentru editarea catalogului şi pentru realizarea expoziţiei

„Making-off” - imagini color/alb-negru.     

 

Preselecţie   

Pentru preselecţie, diaporamele vor fi trimise pe suport DVD, până la data de 28 septembrie 2012 (data de expediţie înscrisă pe colet ) pe adresa Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina (Piaţa Republicii, nr.2, 725300-Gura Humorului, judeţ Suceava, România).

Pe pachet se va face, în mod expres, menţiunea „fără valoare comercială, doar pentru scopuri culturale”. Valoarea indicată pe factură nu trebuie să depăşească echivalentul, în lei, a sumei de 10 euro. Cheltuielile poştale vor fi suportate de către concurenţi.

Rezultatul preselecţiei va fi comunicat realizatorilor, pe e-mail sau telefonic, până la data de 5 octombrie 2012.

Realizatorii diaporamelor selectate vor fi invitaţi să participe la festival, începând cu data de 12 octombrie 2012, organizatorii asigurând cheltuielile de cazare şi masă.

 

Juriul şi premiile

Organizatorii vor nominaliza un juriu format din trei specialişti în domeniu pentru preselecţia diaporamelor înscrise în festival.

Juriul va fi format din trei specialişti în domeniu, alţii decât cei care au făcut parte din juriul de preselecţie, care vor nominaliza diaporamele premiate.

Juriul are latitudinea acordării, neacordării sau redistribuirii premiilor.

Juriul are şi latitudinea de a stabili diaporamele ce pot fi premiate de eventualii sponsori, asociaţii, mass-media, instituţii, societăţi comerciale, persoane private etc., de comun acord cu aceştia.

Premiile secţiunii Diaporamă sunt următoarele: Premiul I  - 800 de lei, Premiul II - 500 de lei, Premiul III - 400 de lei. Premiile se vor acorda în lei sau vor consta în aparatură /echipamente pentru profesionişti, în valoarea premiului.

 

Evenimente conexe

În cadrul festivalului, în afara competiţiei oficiale, vor fi organizate şi alte evenimente:

CINE-AŞI: profesionişti ai filmului de lung metraj - proiecţii în avanpremieră;

DOCU-FILM: jurnale şi filme documentare de arhivă, legate de evenimentele timpului - proiecţii – ANF;

MONDO-DOCU-FILM: filme documentare,  producţii internaţionale - proiecţii

DOCU-TURR: filme documentare cu caracter turistic;

DOCU-CINE-LEX: workshop-uri susţinute de invitaţii speciali ai festivalului, având ca temă limbajul  documentarului;

CINE-CUBB: filme experimentale;

CINEMA LA GURA SOBEI: workshop studenţesc;

MAKING-OFF: expoziţie  foto/ producţie filme selecţionate;

ALTE  EVENIMENTE: expoziţii arte vizuale, lansări de carte, conferinţe.

Alte informaţii se pot obţine de la Muzeul  Obiceiurilor  Populare  din  Bucovina, Gura Humorului - Persoana de contact: Elvira Romaniuc - director, mobil 0040740.926.479, 0040730.650.741, e-mail vorfestival@gmail.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Festivalul Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ”.
 Vizualizări articol: 778 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Festivalul Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ”3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei