Casa de Cultură Suceava a găzduit joi, 20 martie, spectacolul „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa” – o mărturisire muzicală a artistului Paul Surugiu – Fuego. Artistul s-a bucurat de prezenţa unui număr destul de mare de spectatori, mai ales că în urmă ce zece zile el mai fost pe scena suceveană, într-un recital, împreună cu interpreta Irina Loghin.
Spectacolul „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa” a fost conceput ca o poveste de muzică şi poezie (pe versurile poetului Grigore Vieru), cu decoruri ample şi jocuri de lumini.
Spectacolul susţinut de Fuego la Suceava se înscrie în programul turneului pe care artistul îl face în toate marile oraşe ale ţării, cu prilejul lansării celui mai nou material discografic, care se va intitula „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa”.
Titlul albumului este inspirat dintr-o poezie semnată de poetul Grigore Vieru, intitulată „Ca prima oară”: „Merg pe pământ/ Şi sun ca vioara./ Toate îmi par că sunt/ Prima oară./Ca un copil/ Aştept dimineața,/ Până la lacrimi/ Mi-e dragă viața”. Concertul susţinut de Fuego şi Fuego Band a fost urmat de o sesiune de autografe. Mulţi suceveni au avut ocazia să-şi cumpere cele mai recente CD-uri semnate de Fuego, afişe, şi au primit autografe. În timpul spectacolului, artistul a primit flori de la admiratoare şi multe aplauze. Regia artistica a spectacolului a fost semnată de Paul Surugiu, iar regia tehnică de Costin Lungoci.
(23 mar 2008, 02:36:58