Narcis SIRETEANU

Marea muzică s-a dovedit prea moale pentru a rezista eroziunii timpului. Azi ea e un simplu moft pentru snobărimea care vine în sălile de concert să-şi admire toaletele. Supusă vremurilor moderne, tot mai înclinate către valorile materiale, muzica s-a ciuruit şi a mucegăit ca o bucată de brânză franţuzească. Puccini, Mozart, Rossini, Brahms şi Beethoven nu mai sunt nici pe departe cei care au fost cândva. Chiar dacă şi-ar reuni forţele artistice, ei tot nu ar mai reuşi, cu harurile lor însumate, să mai ţină pasul cu pragmatismul zilelor de azi.

Degeaba îţi pui în căşti „Nunta lui Figaro”, „Madame Butterfly” sau „Bărbierul din Sevilla”. Degeaba încerci să pluteşti ca un lebădoi pe „Lacul lebedelor”. Când vine banca să te bărbierească de rată, degeaba îi fluieri arie după arie şi sonată după sonată. Degeaba încerci să îi înduioşezi pe portărei cu „Ave, Maria” de Schubert. Degeaba te străduieşti să îi încânţi cu Beethoven, când datornicii îţi bat la uşă cu forţă, ca în celebra Simfonie a Destinului: „Pam-pam-pam-pam!” Hai, scoate banii şi lasă prostiile! Dacă n-ai bani, eşti zvârlit fără milă în colbul drumului.

Pam-pam-pam-pam! Primele măsuri din „Simfonia destinului” au sunat şi pentru unul dintre soliştii Operei din Iaşi, un tânăr de 34 de ani. Nici măcar pe el muzica nu l-a salvat. Sufocat de datorii, înghesuit de dictatura comisioanelor fără limită, omul a cântat joi, pentru ultima oară, în „Bărbierul din Sevilla”. Iar duminică şi-a pus ştreangul de gât, în casa din care urma să fie dat afară, răpind această plăcere sistemului bancar.

În tot acest timp, şefa sa, madam Beatrice Rancea, se epila inghinal, bea cafele şi se curta cu primarul pesedist, numărându-şi banii rezultaţi din tunurile artileriei sale financiar-artistice.

Fiindcă arta e aceeaşi pentru toţi cei ce o slujesc, dar foloasele aduse de artă sunt numai pentru o mână de aleşi.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.