Narcis SIRETEANU

Natura ne înzestrează la născare cu un ficat, cu rol esenţial în buna funcţionare a organismului. Ne batem joc de el, de parcă am căpăta anual câte unul nou. Alcool, alimentaţie, stres. Factori care ciugulesc ficatul ca vulturul acela din legendă.

În mod cert, coma hepatică e printre cele mai dezgustătoare dezlănţuiri ale violenţei umane. E momentul când ficatul e complet ciugulit. Nu mai poate filtra toxinele, pe care sângele le preia şi le duce direct la creier, provocându-i bolnavului o nebunie profundă. Cel în cauză nu mai ţine cont de nimic. E în stare să ucidă. Trebuie legat de pat, ca să poată fi stăpânit.

Cam 450 e numărul celor care au beneficiat de transplantului de ficat în ţara noastră. Primul român s-a bucurat de acest tip de operaţie în anul 2000. La Spitalul Fundeni. Trăieşte şi acum.

Profesorul Irinel Popescu este tăticul acestui tip de intervenţii. Care pretinde compatibilităţi fizice. Care se confruntă cu raritatea donatorilor. Care presupune liste lungi de aşteptare şi speranţe scurte.

Uneori, câte un pilos sare peste rând. Vezi cazul lui Arşinel. Sau se înnoieşte cu un ficat la o clinică din străinătate. Vezi cazul rockerului Minculescu.

Raritatea donatorilor. Cei salvaţi ar fi putut fi mult mai numeroşi. Dar, ca întotdeauna, biserica ortodoxă română s-a băgat şi aici. Opunându-se, cum îi este felul. De aceea, familiile nu prea sunt de acord ca organele celor morţi să fie donate. Că doar nu te poţi prezenta la judecata de apoi, descompletat de un organ sau mai multe. Gândire de trib african.

În ultimii ani, biserica s-a lăsat înduplecată. Mai ales după ce unii popi s-au văzut confruntaţi şi ei cu nevoia de ficat nou. Au căzut şi ei de acord cu profesorul Irinel Popescu, care susţine că „transplantul de organe e mai mult decât un act tehnic. E cel mai uman act posibil, cel mai dumnezeiesc.”

Pe 9 mai se serbează Ziua Internaţională a Transplantului. Hai s-o serbăm şi noi, că nu se ştie.  

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.