Narcis SIRETEANU

Am sesizat ici şi colo în ziare încercări de a face un soi de Robin Hood din banditul interbelic Coroiu, care-şi desfăşura activitatea mai ales în judeţul vecin Botoşani. Folclorul nostru susţine despre Coroiu că a înfiinţat un fel de fisc haiducesc, prin care-i taxa pe bogaţi ca să le dea săracilor, că era drept şi curajos, că datorită minţii sale ascuţite ieşea din orice încercuire a poterii etc.

Enormităţi! Romantism de două parale! Coroiu nu scăpa de poteră pentru că era vreo somitate în ale haiduciei, ci pentru că mituia în stânga şi în dreapta un sistem poliţienesc şi judecătoresc care funcţiona pe atunci în România la fel ca acum şi la fel ca peste două mii de ani de acum încolo.

Dar să vedem cum îl descrie pe Coroiu unul din marii reporteri ai României interbelice, Felix Brunea-Fox, într-un reportaj din ziarul „Dimineaţa”: „ Coroi, în timp ce judeţul era împănat de poteră, rupea cercul, se ducea unde vroia, călătorea, vizita Capitala, îşi încerca norocul la cazinourile din Sinaia, trata cu alţi indivizi de teapa lui la Braşov şi la Câmpina, făcea chef  la Iaşi şi se întorcea la Botoşani să se gugiulească drăgăstos cu ibovnicele. Cum se face că n-a fost prins? Să admitem zvonurile privitoare la misterioasa îmbogățire a unor jandarmi?”

Până la urmă, Coroiu a fost găbjit, dar numai după ce a trimis pe lumea cealaltă un jandarm şi un poliţist. Excelent prilej pentru a fi transformat de legionari într-un erou de tip nou. Tot Felix Brunea-Fox ne povesteşte despre procesul care a avut loc în 1936, la Bacău: „Coroiu purta la butonieră o zvastică, exulta, apărarea lui era susţinută de crema cuzistă a baroului local, care îl transformase din tâlhar şi ucigaş în cruciat al legionarismului neprihănit.”

Nu cred că e corect ca fiecare bandit la drumul mare să fie îmbălsămat de folclor cu ajutorul baladelor şi legendelor populare. Ne putem aştepta să aflăm peste ani şi ani de isprăvile haiducilor Nuţu Cămătaru, Ghenosu sau Miron Cozma.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.