Narcis SIRETEANU

Am să punctez azi două chestiuni, într-un mod ceva mai telegrafic ca de obicei. În primul rând, uitasem cât de idioată e lumea sportivilor români. A fotbaliştilor, în principal, dar nu numai a lor. Fiecare fost sau actual sportiv ţine să arate cât e de redus, referindu-se la chestiunea arestărilor din fotbal. Şi Lucescu ăla bătrân, care se zborşeşte la judecătoare, dând senzaţia că, dacă se mai enervează mult, vorbeşte cu mafiotul Ahmedov şi le rezolvă.

Nici Ilie Năstase nu stă cu gura închisă în chestie, dar de la ăsta chiar că nu mai trebuie să avem vreo pretenţie. Bravo, Ilie! Analizându-i declaraţiile în care-i spurcă pe ăia care au îndrăznit să aresteze nişte zei ca Meme Stoica ş Gică Popescu, devine explicabil de ce Ilie Năstase a fost propus de Partidul România Mare pe lista viitoarelor alegeri europarlamentare.

Perfect, Vadim cu gura strâmbă şi mintea la fel! Mai trimite un guguman la Bruxelles, să facă ţara de râs, că Gici Becali nu ţi-a fost suficient!

În antiteză cu fenomenul sportiv, relaxant mi s-a părut un interviu TV cu un cântăreţ de muzică uşoară pe care eu l-am cunoscut de pe pickup-ul părinţilor. Alexandru Jula. Ăla care cânta „Soţia prietenului meu”, cântec sensibil, preluat de la Enrico Macias. Între noi fie vorba, cine nu s-a uitat cu gând păcătos la soţia prietenului? Sau viceversa, care femeie la soţul prietenei?

Jula a rămas un om modest, deşi la vremea lui a cântat în anturajul lui Ceauşescu. Mai ales la aniversări, dar şi la vizitele unor oaspeţi externi, când trebuia puţin încălzită atmosfera. Aşa a fost la vizita lui Bokassa, sângerosul preşedinte centrafrican.

Bokassa ăsta a venit odată la noi, dar nu cu mâna goală. Ci cu o orchestră, care a cântat „Ceauşescu-Bokassa”, cântec compus special pentru eveniment. O linie melodică frumoasă, în care nişte negri se agită, fără să se înţeleagă mare lucru, în afară de numele celor doi dictatori.

Jula povestea în interviul televizat că, foarte îngrijorat, de masa cântăreţilor români s-a apropiat un activist de partid, care le-a cerut să improvizeze şi ei un cântec adecvat oaspetelui, să nu rămânem mai prejos. Şi-atunci, de microfon s-a apropiat o cântăreaţă de muzică populară. Care a început: „Şi-aseară vântul bătea, măi,/ Ceauşescu – Bokassa, măi!”

Vântul lui Ceauşescu bate şi azi.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.