Am adus în discuţie, în urmă cu câteva săptămâni, prostia „Formulei AS”, revistă scrisă cu un abuz supărător de sirop gazetăresc. Acum, a venit vremea să exemplific, pentru ca lucrurile să fie clare şi să nu mă credeţi neserios. O să vă prezint un caz concret, doar unul din multitudinea care apar în această publicaţie.
E vorba de o vecină de bloc de-a părinţilor mei. O femeie modestă, în vârstă de 75 de ani. Fostă contabilă. Care suferea de-un cancer devastator. Să ştiţi că, în general, cei atinşi de această maladie nimicitoare prezintă şi devieri comportamentale importante. E firesc. Ei au impresia, din când în când, că au captat secretul unor vindecări miraculoase. Ceea ce e fals. Şi li se mai pare că, tot periodic, Dumnezeu le dă câte un telefon. Şi stă cu ei la taclale, cerându-le sfatul în privinţa marilor Lui proiecte, care cam stagnează. Ceea ce e şi mai fals, pentru că Dumnezeu nu s-a sfătuit în viaţa lui cu nimeni, deşi măcar cu Diavolul trebuia s-o facă, din când în când.
Aşa era şi vecina părinţilor mei. În disperarea ei, încerca pe rând toate leacurile. Medicamentoase şi naturale. Pe lângă rugăciunile atât de fierbinţi, că puteai să-ţi prepari cafeaua deasupra lor ca deasupra unei plite. La un moment dat, bătrâna a dat-o pe-un tratament naturist, care i s-a părut că face minuni. Minuni care – iarăşi i se părea - au vindecat-o. Cuprinsă de un entuziasm bubuitor, a pus mâna pe stilou şi a scris revistei „Formula AS”, prezentând pe larg miracolul „vindecării” sale.
Lacomă de asemenea bombe sforăitoare, chiar dacă nu au vreun suport, revista a înhăţat subiectul cu gheare de vultur. O pagină întreagă a descris minunea, dându-i şi adresa femeii. Ce a urmat? Mii de scrisori au început să sosească pe adresa bătrânei doamne. Oameni aflaţi în situaţii asemănătoare îi cereau sfatul. Credeam că poştaşul se va îmbolnăvi de spate, la câte scrisori căra în tolba sa.
Chiar şi la trei luni după moartea doamnei, scrisorile tot continuau să sosească.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.