Narcis SIRETEANU

O mulţime de lucruri salutare au apărut în Bucureştiul de azi, începând cu autobuzele etajate, pline ochi cu turişti străini, care fac turul oraşului. Îmbucurător, într-o capitală care capătă pe zi ce trece modernismul european atât de invocat.

Dar ceea ce mi-a săltat moralul în Bucureşti este grija pentru amănunte. Amănuntele acelea, ştiţi dumneavoastră, care fac de fapt diferenţa de civilizaţie între un oraş condus de mârlani la prima generaţie în pantofi şi unul condus de edili adevăraţi.

Coşurile de gunoi stradal, de exemplu, au deasupra lor o tichie pentru stins ţigările, astfel încât chiştoacele să nu mai primească un bobârnac şi să poposească drept în mijlocul trotuarului. Frumos, foarte frumos ! Am mai văzut chestia asta prin judeţele cu populaţie maghiară, şi spun drept că m-a încântat, fiindcă ştiu ce înseamnă să calci în chiştoacele aruncate de alţii.

Apoi, tot ca în oraşele europene cu pretenţii, am văzut pe trotuarele Bucureştiului, din loc în loc, nişte cutii confecţionate din metal, asemănătoarele cutiilor poştale. Numai că astea aveau un câine desenat pe ele. Câinele avea o moacă foarte jenată şi vinovată, indicând că tocmai a comis una boacănă. Iar cutia metalică reprezenta de fapt un mic rezervor pentru pungi de plastic, din care orice stăpân de câine se putea servi după voie, dacă era necesar. Şi era necesar.

La ce foloseau  pungile acelea, se înţelege de la sine. Cu toate astea o să spun, prezentându-mi scuze persoanelor fine, care strâmbă din nas la anumite chestii. În pungile alea, stăpânii câinilor scoşi la plimbare pot strânge rahaţii, care murdăresc asfaltul trotuarelor noastre.

Acuma, mersul optimist înainte arată că, mai devreme sau mai târziu, şi celelalte oraşe româneşti vor împrumuta calea de rezolvare a problemei rahaţilor de câine.

După care va trebui rezolvată o altă problemă de care ne izbim la tot pasul:  cea a rahaţilor de om.