Seara de vineri a fost una specială pentru elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, aceştia pregătind un spectacol menit să introducă proaspeţii boboci în atmosfera vieţii de licean, într-un spirit caracteristic adolescenţei.
Evenimentul ce i-a avut în centrul atenţiei pe colegii din clasa a IX-a, dar care s-a adresat în egală măsură şi celor mai mari, a avut drept coordonate distracția, voia bună, frumusețea şi talentul, ingrediente care au făcut din acest bal al bobocilor o sărbătoare a frumuseţii şi a tinereţii. Cât privește momentele artistice pregătite de liceeni,câţiva dintre ei au făcut cinste liceului în cadrul căruia învaţă, dovedindu-și talentul, inventivitatea şi umorul pe parcursul unei suite generoase de momente. Organizatorii au propus ca temă „Şcoala de spioni”, tema fiind valorificată în debutul spectacolului, nu şi pe întreaga duraă a acestuia.
Şi pentru că totul s-a rezumat în cele din urmă la un concurs între elevi, în competiţia Miss şi Mister Boboc s-au înscris zece perechi de liceeni ai claselor a IX-a, organizatorii supunându-i pe aceștia la mai multe probe menite să le testeze acestora creativitatea, perspicacitatea, dar şi eleganţa.
Carismatici şi plini de haz, elevii de la „Eminescu” au pregătit multe momente umoristice
Selectaţi după criterii dure ale spionajului, bobocii înscrişi în competiţia de Miss şi Mister au avut ca primă misiune îndeplinirea probei de prezentare, testare în care fiecare dintre cei 20 de competitori a încercat să se pună cât mai bine în valoare, evidenţiindu-şi calităţile, pasiunile, precum şi motivele ce au stat la baza înscrierii lor în concurs.
După ce bobocii au făcut cunoştinţă cu publicul şi mai ales cu juriul pe umerii căruia a apăsat greutatea deciziilor de vineri seară, programul artistic pregătit de organizatori a fost gata să înceapă.
Raluca Olariu, din clasa a X-a D, a ales să anime atmosfera cu melodia „Price tag”, după care trupele speciale de spioni din clasele a IX-a şi a X-a au continuat cu un moment de dans energic şi antrenant.
Organizatorii balului şi-au propus să surprindă publicul cu un program variat, astfel că momentele de actorie nu puteau lipsi din spectacolul de vineri.
Uneori stângaci, dar carismatici şi plini de haz,un grup de elevi au prezentat în sceneta „Stomatologie şi stil” adevăratele mijloace de tortură din zilele noastre, aplauzele publicului confirmându-le elevilor de pe scenă că săptămânile de pregătiri şi emoții nu au fost în van, iar sceneta lor a avut efectul scontat.
De un umor savuros a fost caracterizată şi pantomima pusă în scenă de elevi ai claselor a X-a şi a XII-a, care au ironizat non-valorile vremurilor noastre.
După ce publicul a avut parte de o porţie sănătoasă de râs, cu eleganţă şi rafinament, elevele clasei a VII-a B au păşit în ritm de cha-cha pe scena balului de vineri, aplauzele spectatorilor fiind un indicator al reuşitei momentului.
Conflictele inerente ale vieţii conjugale, neînţelegerile şi micile divergenţe dintre soţi, dar şi modalităţile în care se pot aplana aceste dispute au fost evidenţiate într-o manieră haioasă de doi elevi ai colegiului, pastila umoristică descreţind frunţile tuturor celor prezenţi.
Şi folclorul românesc a fost bine reprezentat în spectacolul de vineri, pentru început de Maria Grigorean, din clasa a XI-a H şi, ulterior, de Mihai, din clasa a XII-a, ambii dând glas cu pricepere muzicii populare. Spectatorii au fost invitaţi la hore şi de fraţii Cazac, ce au fost acompaniaţi de Andreia Reziuc.
De la jonglerii cu bicicleta şi demonstrații de Karate, la pantomime savuroase
Pentru a uşura misiunea juriului, cei 20 de spioni din competiţia de Miss şi Mister au trecut de cea de-a doua testare – proba de aptitudini. Elevii au ales fie să danseze, fie să interpreteze melodii sau să fie protagoniştii unor parodii, deosebite fiind demonstrațiile de karate sau de jonglerii spectaculoase cu bicicleta realizate de concurenţi.
După proba în care fiecare boboc a încercat să se pună în valoare cât mai bine, suita de momente pregătite de organizatori a fost reluată cu o scenetă ce a evidențiat strădaniile repetate ale unui cuplu de a deveni intelectuali, eforturi ce însă au fost sortite eşecului.
O altă scenetă bine cotată de publicul spectator l-a avut ca protagonist pe prezentatorul de televiziune Radu Banciu, aciditatea, spiritul critic şi austeritatea acestuia fiind ironizate de elevii din clasa a XII-a E. Fiind prezent într-o sală de cinematograf, Banciu s-a dovedit a fi o prezență extrem de incomodă şi supărătoare pentru ceilalți spectatori care au fost luaţi în vizorul prezentatorului, fiind rând pe rând, criticaţi şi defăimaţi.
Energice, elevele din trupele de dans din zonele a XI-a şi a XII-a au prezentat un moment coregrafic, iar colega lor Dana Lazăr, din clasa a X-a E, însoţită de dansatoare, a interpretat piesa „Do it like a dude”.
Bobocii au dovedit că sunt membri ai unei „societăţi selecte de spioni”
Deşi sunt spioni caracterizați de agilitate şi ageritate, cei 20 de boboci au dovedit că graţia şi eleganţa nu le sunt străine, proba rochiilor de seară fiind ultima încercare prin care aceştia au trebuit să treacă. Deja membri ai unei „societăţi selecte de spioni”, după cum au afirmat prezentatorii, cei 20 de competitori au arătat că onoarea, dăruirea, aprecierea celui mai bun dintre ei şi susținerea partenerului primează în faţa oricărei misiuni.
Pentru a lăsat timp suficient juriului să delibereze, organizatorii au dedicat iubitorilor de hip-hop un moment special susţinut de Florin Lupaşcu, din clasa X-a F.
În periplul lor, spionii au descoperit un tărâm unde răsună acorduri melodioase specifice Bollywood-ului, astfel că fetele din zona a XII-a s-au avântat într-o sarabandă a mişcărilor, dansul indian fiind apreciat prin aplauze de colegii din sala Casei de Cultură.
Invitaţii speciali – Deepcentral – au fost aclamaţi de întreaga sală
Înfiinţată în 2009, Deepcentral s-a remarcat pe piaţa muzicii româneşti cu piesa „In love” care s-a clasat, săptămâni la rând, pe locul I în Romania Top 100. Au urmat alte piese de succes, iar notorietatea lor a crescut de la an la an. Membrii trupei au dovedit că succesul lor a fost binemeritat şi că şi-au strâns deja numeroşi fani şi în rândul adolescenților de la „Mihai Eminescu”, elevi care i-au aclamat încă de la primele acorduri. Liceenii le-au fredonat refrenele, iar melodia „O stea” a ridicat toată sala în picioare.
Ruslana Gorceag şi Marius Păvăluc - Miss şi Mister Boboc 2013
După aproape patru ore de spectacol, juriul a acordat note fiecărui concurent, momentul premierii electrizând întreaga sală.
Locul al III-lea a fost obţinut deRăzvan Niţu şi Ioana Bilec, în vreme ce locul al II-lea a fost ocupat de Vlad Viziteu şi Evelyn Gafencu.
Titlurile de Miss şi Mister Boboc 2013 de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au fost adjudecate de Ruslana Gorceag şi Marius Păvăluc.