Suzuki și-a folosit vasta experiență în domeniul mașinilor de orașpentru a construi unul din cele mai atractive crossovere atât ca prețcât și calitate. SX4 este o mașină în jurul căreia nu s-a făcut multă publicitate, dar s-a remarcat rapid în fața publicului european datorită prestațiilor sale decente.
După mai bine de trei ani, micul SUV al japonezilor se bucură de un aspect întinerit grație retușurilor aplicate exteriorului. SX4 este la primul facelift, și are darul de a spori vânzările și imaginea dobândită până astăzi, modelul fiind la prima generație.
În România, clienții pot achiziționa SX4 Facelift la prețuri cuprinse între 12.750 de euro și 19.000 euro cu TVA. Sunt oferite două versiuni: cu tracțiune față – 2WD și tracțiune integrală nepermanentă – 4WD. Gama de culori a caroseriei include câteva nuanţe noi, iar eleronul de pe hayon vine cu o formă mai aerodinamică.
SX4 Facelift beneficiază de serviciile unui nou motor diesel de 2.0 litri, ce îndeplineşte normele Euro 5. Propulsorul înlocuieşte unitatea de 1.9 litri de 120 de cai putere, cuplu maxim 280 Nm, şi este dotat cu un sistem de injecţie tip rampă comună, care reduce zgomotul şi vibraţiile concomitent cu îmbunătăţirea performanţelor de consum.
Versiunea restilizată dispune sub capotă de 135 de cai putere, iar la roţi de un cuplu maxim de 320 Nm.
Cu un consum mediu de numai 4,9 litri/100km, SX4 Facelift devine unul cele mai economice crossovere compacte de pe piaţă.
Restul gamei de motorizări cuprinde două unități pe benzină 1.5 litri de 112 cai putere și 1.6 litri de 120 de cai putere.
Micul crossover a ajuns la jumătatea carierei, motiv pentru care au fost aplicate unele modificări discrete, regăsite pe o versiune restilizată. Atât exteriorul cât şi interiorul au primit o gură de aer proaspăt, deşi noutăţile modelului retuşat nu sunt nici multe nici puţine: spoilere noi faţă şi spate, praguri exterioare şi jante cu un desen revizuit.
Interiorul mai sărac în noutăţi, se evidenţiază doar la nivelul instrumentarului de bord şi al comenzilor.